fbpx

Gina Patrichi

Gina Patrichi

actriță, (1936 – 1994)

Eugenia Margareta Elena Patrichi s-a născut la data de 8 martie 1936, la București. În 1952, a început studiile la Institutul de Teatru „I. L. Caragiale”, la clasa Aurei Buzescu, timp de trei ani, fiind admisă, cu toate că nu-și încheiase încă studiile liceale, dar și exmatriculată înainte de absolvire, din motive disciplinare.

În 1956, a fost angajată la Teatrul de Stat din Galați, unde a debutat în piesa de teatru „Nota 0 la purtare”, de Octavian Sava și Valeriu Moisescu.

Din 1964, a început să joace pe scena Teatrului Bulandra din București. Aici, a debutat în piesa „Jocul de-a vacanța”, scrisă de Mihail Sebastian și regizată de Valeriu Moisescu.

Tot în acest an, a debutat în filmul „Cartierul veseliei”, regia Manole Marcus, alături de Toma Caragiu, Olga Tudorache, Ilarion Ciobanu. A mai avut rolurile :  Olimpia din „Felix și Otilia” și Maria Moromete din „Moromeții”. De asemenea, a avut reprezentații și în cadrul emisiunilor radiofonice și televizate. A jucat în peste 150 de piese de teatru și a fost colegă cu mari actori ai vremii.

A jucat rolul Rozei Ianoș, din „Pădurea Spânzuraților”, în regia lui Liviu Ciulei, adaptare a romanului lui Liviu Rebreanu. Filmul a fost premiat în 1965 la Cannes cu premiul pentru „Cel mai bun regizor”.

Pentru activitatea sa, a fost onorată cu Premiul pentru interpretare feminină de Asociația Cineaștilor din România, premiul ATM și premiul de Excelență UNITER, în 1994.

Gina Patrichi s-a stins din viață la data de 18 martie 1994.

Surse:

Brădățeanu, V., „PORTRET: Gina Patrichi – o actriţă de neuitat”, RADOR, data publicării: 18.03.2021, data accesării: 03.08.2021, URL

Ionescu, Aurel, „Străzi din București și numele lor”, vol. V, Editura Vremea, București, 2018, p. 228-229)

Stan, Medeea, „SPECIAL Gina Patrichi, admisă la Institutul de Artă Teatrală la 16 ani”, Adevărul, data accesării: 2.11.2019, data accesării: 03.08.2021, URL

Wikipedia, „Gina Patrichi”, data accesării: 03.08.2021, URL

Ilustrație de: Pisica Pătrată